Comunicat. INSPECTORII SI EXECUTORII FISCALI OBLIGATI DE STAT SA FINANTEZE ZILNIC ACTIVITATEA PROPRIEI INSTITUTII! PANA CAND?

Sindicatul National Finante Publice – SindFISC, reprezentant al functionarilor din sistemul institutional al Ministerului Finantelor Publice, protesteaza in mod public impotriva modului in care mare parte din angajatii Fiscului (mai putin organele operative), datorita actualei legislatii ce reglementeaza deplasarea acestora in interesul serviciului dar si a interpretarii discretionare si pe alocuri chiar abuzive, poate si din dorinta exagerata de protejare a banului public dar in mod sigur in detrimentul eficientei propriei activitati, sunt obligati sa avanseze sume considerabile din banii personali pentru deplasarea in interesul serviciului, sume ce sunt decontate la valori mult sub cele care ar trebui sa acopere cheltuielile acestor operatiuni zilnice, de multe trunchiate, ori cu intarziere. Mai mult, in unele cazuri nu se accepta chiar din start decontarea (Municipiul Bucuresti, indeosebi), inspectorii si executorii fiind obligati sa parcurga distante considerabile cu autoturismele proprii, pe cheltuiala lor, cu mijloace de transport in comun care de foarte multe ori nu corespund din punct de vedere al minimului confort sau din punct de vedere al securitatii si sigurantei transportului. Au existat cazuri in care datorita faptului ca de la statia mijlocului de transport in comun pana la sediul contribuabilului, inspectorii sau executorii au fost nevoiti sa apeleze la ajutorul contribuabililor pentru a ajunge la sediul acestora si a-si duce la bun sfarsit sarcinile de serviciu. Oare in aceste cazuri, de stabilire de obligatii suplimentare, identificare bunuri, punere de sechestre, etc. in ce limite se mai poate vorbi de obiectivitatea infaptuirii actului fiscal? De prestanta organului fiscal in impunerea autoritatii de stat se mai poate vorbi in termeni corecti atunci cand esti obligat sa te deplasezi cu mijloace de transport insalubre, supraaglomerate?

Solutia SindFISC, oferita autoritatilor responsabile de reglementarea acestei situatii, adusa la cunostinta prin adrese la nivelul ANAF, MFP, Guvern, este modificarea de urgenta a actualei HG 1860/2006 ce reglementeaza printre altele si modalitatea de decontare a deplasarilor, insa la un mod generalist sustinem noi. In opinia organizatiei noastre, se impune completarea acestei Hotarari cu prevederi exprese pentru categoriile de personal care prin natura activitatilor desfasurate sunt obligate sa faca deplasari zilnice, frecvente, ritmice, regulate si nu intamplatoare, asa cum consideram ca s-a avut in vedere la momentul elaborarii actului normativ la care facem referire, act dupa care se fac decontarile si astazi in ANAF. Pot fi luate ca exemple, modalitatile de decontare a deplasarii organelor fiscale in diferite alte state europene, organe fiscale altele decat cele operative ce beneficiaza de autoturisme de serviciu. In orice stat european, punerea la dispozitia institutiei de catre angajat a autoturismului propriu pentru deplasari in interes de serviciu, este privita ca o necesitate si nicidecum ca si favor al institutiei facut angajatului, cum de altfel se intampla astazi, la noi. Noua modalitate de decontare trebuie sa fie incurajatoare pentru angajat si sa reprezinte prin suma decontata, o adevarata masura compensatorie a faptului ca angajatul vine in sprijinul institutiei, acoperind toate cheltuielile ocazionate de folosinta autoturismului in interesul serviciului. Timpul a demonstrat ca autoturismul cu care angajatul ANAF face deplasarea in interesul serviciului, este folosit in proportie de peste 60% exclusiv pentru institutie in exercitarea sarcinilor de serviciu.

Sindicatul National Finante Publice – SindFISC, atrage atentia ca in masura in care aceasta stare anormala ce exista la nivelul ANAF va persista si nu va fi reglementata de urgenta, in sensul celor aratate mai sus, exista posibilitatea, intr-un orizont de timp nu indepartat, al refuzului total al angajatilor ANAF, ai Fiscului Romanesc, de a-si indeplini sarcinile de serviciu, fara asigurarea conditiilor optime de deplasare si decontare a cheltuielilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *