Poveștile coloniilor de pe Valea Sebeșului. Colonia Defintivă, orășelul de dincolo de pod

Cine trece prin Sugag, nu poate sa nu remarce pe partea dreapta a raului Sebes, un cartier cochet de vile cu un etaj, unele mansardate, inconjurate de spatii verzi, intocmai cu o statiune cocheta de munte. De fapt, cartierul de blocuri al Sugagului, poarta numele de Colonia Definitiva, iar cochetele constructii au fost ridicate tot pentru cei care au construit sistemul hidroenergetic de pe Valea Sebesului.

Construirea ei a inceput in anii ’73 – ’74, iar modul de functionare era putin diferit de celelalte colonii de pe vale. Colonia Definitiva nu trebuia sa functioneze ca un orasel, cu toate utilitatile si serviciile necesare, ci trebuia sa fie un simplu cartier racordat la functionalitatile si serviciile oferite de comuna Sugag. Practic, Colonia Definitiva era un cartier de locuinte, iar scoala, gradinita, punctul sanitar, magazinele si administratia era comuna cu cea a celorlalte locuinte din Sugag. De fapt, cel care ne explica cel mai bine de ce s-a construit aceasta colonie este unul dintre cei care au condus destinele santierelor de pe Valea Sebesului.

“In primul rand, atunci s-a studiat modul in care va functiona sistemul hidroenergetic, si s-a ajuns la concluzia ca este nevoie de o mana de oameni, specialisti hidroenergeticieni, care sa fie aproape de locurile de munca. Era, si este si acum, mult mai usor sa aduci la serviciu un om care locuieste la 5, 10 sau 15 kilometri distanta, in comparatie cu distanta de la Alba Iulia sau de la Sebes. Adica, este mai rapid sa mearga omul la serviciu, sau la interventie de la Sugag la Galceag, unde sunt 15 kilometri, decat sa il aduci de la Alba Iulia, adica 45 de kilometri in plus, sau de la Sebes, 30 de kilometri. Asa ca cei care conduceau ministerul atunci au luat decizia sa construim aici un cartier de blocuri.”

Primii care s-au mutat in Colonia Definitiva din Sugag au fost directorii de atunci, urmati de sefii de santiere si personalul auxiliar (TESA), in anul 1974. Odata cu ridicarea blocurilor, au inceput sa vina din celelalte colonii inginerii, maistrii, soferii si angajatii calificati. Putine persoane necalificate sau semicalificate s-au mutat in aceasta colonie, pentru ca ei erau cei care migrau cel mai mult de la un santier la altul, Inginerii realizau o lucrare de la inceput si pana la sfarsitul ei, iar asta putea sa insemne chiar si opt ani, timp in care sub coordonarea lui se perindau sute de muncitori, de la necalificati, dulgheri, fierari betonisti si pana la finisori si instalatori. De aceea, cei care trebuiau fidelizati si carora trebuia sa le fie oferite conditii cat mai bune de viata erau specialistii.

“Tovule, iti iei sotia si copilul si te muti in apartament, la bloc”

“Eram in 1976, locuiam in colonia de la Dobra, lucram la Castelul de echilibru de la hidrocentrala Sugag. Intr-o zi, pe la sfarsitul verii ma intalnesc cu directorul de atunci, cu domnul Selagean si imi spune: Tovule, iti iei sotia si copilul si te muti in apartament, la bloc. Fiul meu avea atunci doi ani si nu eram foarte sigur daca vroiam sa mai raman pe Valea Sebesului. Ei, m-am mutat, si am mai ramas. Sunt fosti colegi de ai mei care s-au mutat si ei in Colonia Definitiva, au iesit la pensie, si-au cumparat apartamentele in care locuiau si in zi de azi locuiesc tot acolo, chiar daca si-au contruit case in Bucovina. Altii stiu ca dupa ce au iesit la pensie s-au mutat, s-au intors in locurile de unde au plecat cu 30 – 40 de ani in urma, iar acum regreta. Nu se mai simt acasa, acolo, la ei acasa. Simt ca de fapt casa lor a ramas in Colonia Defintiva”, ne-a povestiti, Nicu, unul dintre inginerii care si-a trait o parte din viata pe santierele Vaii Sebesului.

Odata cu primele blocuri ridicate, s-a contruit si o centrala termica ce functiona cu pacura, iar odata cu extinderea coloniei, a fost necesara ridicarea alteia, mai mari care sa faca fata necesarului de caldura, mai ales ca Sugagul, prin excelenta se afla intr-o zona muntoasa. S-a construit apoi oficiul postal, chiar in apropierea noului pod de beton, postul de politie, iar in paralel, in centrul comunei s-a ridicat scoala, gradinita, dispensarul si magazinul universal, cu restaurant si cofetarie la parter.

De fapt, Colonia Definitiva era un loc destul de invidiat inainte de revolutie. Conducerea de atunci a judetului si a Trustului de Constructii Hidrotehnice, cei care coordonau practic toata activitatea de pe Valea Sebesului, aveau grija ca celor care lucreau pentru energia tarii sa nu le lipseasca nimic, mai ales in conditiile de criza alimentara prin care trecea restul tarii.

“Imi aduc aminte ca aici niciodata nu am ramas fara baterii la aparatul de radio si la lanterna, asa cum pateau verisorii mei de la Alba Iula. De fapt ei ma invidiau ca mi-am cumparat de la magazinul din sat lanterna Tiger. Cei din generatia mea stiu ce insemna pe vremea aia, cand in tara nu gaseai mare lucru, sa ai o lanterna chinezeasca Tiger, cu trei baterii si la care sa ai si baterii, bineinteles” isi aminteste Dan, unul dintre copii coloniei.

De fapt, motorul Vaii Sebesului a fost Trustul de Constructii Hidrotehnice, prin conducatorii lui, sa ii amintesc aici pe regretatul director general, inginerul Dorin Gabudean dar si pe cel care isi poarta cu demnitate numele, fost director administrativ – comercial – Nestor Hogas, au modernizat intreaga zona a Sugagului, pana in anii revolutiei. In anii de glorie ai santierelor de constructii, se vehicula o gulma, care zicea ca un localnic din Sugag l-ar fi trebat pe directorul general, ”Domnu’ Gabudean, cand pleaca TCH-ul de aici o sa ia si curentul si asfaltul cu el?”.

Odata cu finalizarea lucrarilor de pe Valea Sebesului, o parte dintre specialisti, atat de la Hidroconstructia, cei care au realizat constructiile, cat si cei de la Energomontanj, cei care au realizat retelele electrice si instalatiile generatoare de energie electrica, au plecat spre alte santiere. O alta parte, dintre cei care angrenati in lucrarile auxiliare si angajatii de la Hidroelectrica, firma care exploateaza si de fapt proprietara sistemului energetic de pe Valea Sebesului, continua sa locuiasca in Colonia Definitiva. Restul apartamentelor ramase nefolosite, au fost cumparate de localnicii din Sugag, care au fost atrasi de confortul locuintelor dar si de amplasarea ultracentrala a acestora. O parte au fost pastrate de fostii proprietari, ca si locuinte de vacanta.

Pentru multi, mai ales pentru copii care s-au nascut si au crescut aici, Colonia Definitiva a insemnat si inseamna acasa. Chiar daca viata i-a imprastiat in toate colturile tarii si chiar ale lumii, acasa inseamna in micul si cochetul cartier de pe malul raului Sebes. Despre Colonia Defintiva, de altfel ca despre orice loc prin care au trecut oameni, s-au creat destine si s-au format personalitati se poate scrie o carte.

“Veneam in vacante, la finii parintilor mei si ma simteam ca in paradis”

Colonia Defintiva a ramas in memoria tuturor celor care au trecut, chiar si pentru scurt timp, pe acolo. “Noi am locuit in Colonie pana in 1979, apoi ne-am mutat la Odorheiul Secuiesc, acolo a fost detasat taica-meu. Cu toate acestea, acolo mi-a ramas dorul copilariei. Dupa ce ne-am mutat, continuam sa merg in vacante, la finii parintilor mei si ma simteam ca in paradis. Si acum, la 40 de ani, simt bucuria de copil cand ajung pe digul ce desparte colonia de malul raului. Chiar daca am cazut de pe dig de nenumarate ori, iar genunchii mei stau si acum marturie” povesteste Emil, unul dintre copii Coloniei.

De-a lungul anilor, Colonia Definitiva a suferit transformari estetice, sistemul centralizat de incalzire a fost desfiintat, iar acum fiecare isi incalzeste locuinta cu propriul sistem. Oficiul Romtelecom s-a desfiintat, dupa ce a fost introdus sistemul automat de telefonie, care a scos din functiune atat centrala veche, manuala cat si cxentralistele care o operau. Si cu toate schimbarile realizate, Colonia defintiva a ramas in continuare cu imaginea unei statiuni de munte.

Vreau sa revin acum, in final, la copii coloniei, printre care s-au numarat si muzicienii Vlad Irimie – Tatae de la BUG Mafia si Tbi Menyhart, iar numele celorlalti, mai putini celebri, dar la fel de bine crescuti si realizati, ar putea sa umple o pagina de ziar. Ei sunt cei care de sase ani incoace se intalnesc in fiecare ultim sfarsit de saptamana din iunie, vineri la orele 18.00, pe podul care leaga colonia de drumul national 67C, iar pentru trei zile retraiesc bucuria intalnirii atat cu cei cu care au impartit bucatica de paine cu margarina in copilarie cat si bucuria intalnirii cu locul in care si-au petrecut cei mai frumosi ani din viata. Si chiar daca unii au acum 45 de ani, iar altii 75 de ani, toti sunt mandri sa declare ca sunt colonisti definitivi si irevocabili.

Emanuel Jilinschi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.