Cladirea teatrului de papusi Prichindel va fi reabilitata

Teatrul de Papusi Prichindel va avea parte de un sediu reabilitat. Acest lucru a fost anuntat astazi in cadrul unei conferinte de presa la care au participat directoarea teatrului, Ioana Bogatan, presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel si administratorul public Dan Popescu.

„Ne bucuram ca acum, la cea de 65-a aniversare, putem sa ii facem un cadou Teatrului de Papusi Prichindel, si de fapt copiilor din judetul Alba,” a declarat Ion Dumitrel.

Ioana Bogatan, managerul Teatrului de Papusi Prichindel a povestit pe scurt istoricul insitutiei de cultura. „A fost la inceput un club de amatori ce a functionat in Casa de Cultura a Municipiului, iar apoi s-a mutat aici, in aceasta cladire ce a apartinut sasilor, respectiv bisericii evanghelice. Locul unde sunt acum atelierele au fost facute de Posta, si au avut loc tot felul de mici modificari si adaptari pana in 1972. Au fost si inundatii intre timp, iar pana in 1999-2000 nu s-a mai facut nimic. Atunci am reusit sa montam o centrala termica, am modificat sala de spectacole, baile. Din pacate incalzirea nu functioneaza cum trebuie, tavanul cade pe unele locuri iar cladirile au nevoie de reparatii capitale.”

Ansamblul cladirilor Teatrului Prichindel vor ramane ca si structura nemodificata, doar „se vor modifica spatiile existente, vor aparea doua cabine pentru actofi, un foaier, toalete separae pentru public”, a mai spus Ioana Bogatan.

Dan Popescu a precizat ca „se incearca practic refunctionalizarea acestui teatru, prin reabilitarea sa. Lucrarile trebuie sa dureze 12 luni, cu incepere din 2 octombrie. Vor fi lucrari mai dificile pentru ca intotdeauna o reabilitare a unei cladiri este mai complicata decat construirea de la zero , pentru ca pot sa apara surprize.”

„Mai avem doua spectacole in acest sediu, iar apoi vom juca pe scene in judet si in Casa de Cultura a Studentilor”, a mai spus Ioana Bogatan.

Investitia se ridica la 1820000 de lei si vor fi realizate de Sc Transilvania Construct Sa in asociere cu Marinex si Gidotest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *