Ciugud, ca-n vis-PARADIS. Elevii de la Școala Gimnazială Ciugud și-au prezentat proiectele pentru comunitate

          În cadrul săptămânii ”Școala Altfel”, Primăria Ciugud în parteneriat cu Școala Gimnazială Ciugud, Postul de Poliție Ciugud și Crucea Roșie Filiala Alba au organizat, joi, 21 aprilie, atelierul de creație ”Ciugud ca-n vis-PARADIS”.

          Evenimentul, dedicat exclusiv copiilor din comuna Ciugud, a fost deschis de către primarul Gheorghe Damian, care a subliniat rolul primordial al copiilor în viața adulților.

Nu am nici cea mai mică intenție de a folosi stereotipuri, pentru că sunt mulți aceia care vorbesc despre faptul că viitorul nostru îl reprezintă copiii, că ei sunt șansa noastră la o viață mai bună într-o țară mai matură și că aceiași copii sunt viitorii reprezentații ai unei societăți de seamă. Din punctul meu de vedere, ca cetățean, ca primar și ca părinte, cuvintele nu sunt de ajuns. Trebuie să facem tot posibilul pentru copiii noștri, pentru ca ei să devină oameni de bine și demni de laudă. Iar pentru ca ei să ne facă cinste, pentru că asta e o pretenție a actualei generații de adulți, copiii au nevoie de atenția noastră, de timpul și respectul nostru. Nu putem spera la un viitor mai bun fără o investiție majoră în copii noștri” a declarat primarul comunei Ciugud.

          În prima parte a atelierului, elevii de la Școala Gimnazială Ciugud, grupați pe clase, au primit sfaturi de acordare a primului ajutor de la reprezentanții Crucii Roșii Alba Iulia, precum și sfaturi de siguranță școlară și rutiere, din partea agentului-șef principal de poliție, Eugen Popoviciu, care a făcut promisiunea înființării, din toamnă, a unei patrule școlare de circulație rutieră.

          A doua parte a atelierului de creație a constat într-un dialog dintre administrația publică locală și elevi, ca urmare a invitație adresată copiilor de a veni cu idei de proiecte pe care și le doresc pentru comunitatea lor. Invitația i-a impresionat pe elevi, iar răspunsul pe care aceștia l-au oferit a fost unul pe măsură: ideile nu au fost deloc puține, iar unele dintre ele s-au remarcat prin ingeniozitatea lor.

          Printre proiectele expuse, s-au numărat cele privind amenajarea de spații de joacă, terenuri de fotbal, organizarea de concerte și excursii gratuite, piste de bicicliști la Șeușa și Drîmbar, acordarea de burse de merit pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură, derularea de acțiuni de igienizare pe malul Mureșului, amendarea celor care parchează pe pistele de biciclete, amenajarea unui spațiu de grădinărit, a unei piscină și a unui teren de baschet, înființarea unui centru de cultură și a școlii de vară, amenajarea unui adăpost pentru animale pe care să îl îngrijească elevii, săli de fitness și baze de agrement pe malul Mureșului, înființarea de cabinete medicale sau spații pentru întâlnirea tinerilor.

           Odată ce ideile au fost transpuse pe hârtie, fiecare clasă și-a desemnat un raportor care a susținut în fața administrației locale din Ciugud necesitatea realizării proiectelor propuse pentru comunitatea lor.

          ”Sunt impresionat. În primul rând, pentru felul în care copiii au primit inițiativa noastră și, nu în ultimul rând, pentru reușita acestui atelier pe care l-am numit de creație, pe bună dreptate. Ideile cu care au venit elevii în dialogul cu noi sunt foarte bune și demonstrează faptul că ei au deja un spirit comunitar remarcabil. Prin tot ceea ce au propus au arătat că le pasă și că, deși sunt copii, pot da adevărate lecții adulților. O parte dintre ideile lor se  regăsesc și în proiectele pe care ni le-am propus pentru perioada următoare, dar au fost lansate și alte idei, pe care intenționez să le pun în practică.

Atelierul nostru este o dovadă în plus că politica administrației locale și, prin extensie, a oricărui stat civilizat trebuie neapărat să cuprindă norme și politici de dezvoltare nu doar pentru prezent, ci și pentru viitor. Copiii ar trebui să fie, peste tot, o prioritate, o preocupare primordială, iar reușita evenimentului nostru se datorează elevilor din Ciugud, cărora le mulțumesc încă o dată pentru ideile și implicarea lor. Ca răspuns la ceea ce au creat ei astăzi, este promisiunea mea fermă că administrația locală pe care o conduc include cetățenii, de la cel mai mic până la cel mai vârstnic, în toate proiectele ei”, a precizat primarul Gheorghe Damian.   

          Surpriza pregătită la finalul întâlnirii a fost o vizită a elevilor la noul sediu al Primăriei comunei Ciugud, unde primarul Gheorghe Damian le-a prezentat modul de lucru al administrației locale din Ciugud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.