Cioloș vrea o abordare integrată pentru dezvoltarea Roşiei Montane

Guvernul vrea ca până la sfârşitul mandatului să propună o abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, a localităţii Roşia Montană şi a zonei Moldovei, a declarat premierul Dacian Cioloş, luni, la deschiderea Forumului Administraţiei Publice Locale, de la Palatul Parlamentului.

“Pe baza experienţei proiectului de dezvoltare integrată teritorială, ITI, în Delta Dunării, vrem să ne gândim la astfel de programe specifice integrate, chiar dacă n-o să reuşim probabil până la sfârşitul anului să construim noi (…) instrumente teritoriale integrate de dezvoltare, aşa cum avem în Delta Dunării, dar cel puţin să venim cu o abordare integrată a unor ghiduri de măsuri la care să puteţi depune proiecte. Ne gândim în primul rând pentru câteva regiuni prioritare. Vrem să venim cu o astfel de abordare integrată pentru dezvoltarea Văii Jiului, aşa cum am promis şi înainte de alegerile locale, dar şi pentru Roşia Montană, care a suscitat multe discuţii. Vrem să venim nu doar cu reguli şi cu constrângeri, dar şi cu proiecte de dezvoltare acolo. Am avut, totodată, o discuţie cu aleşii locali din regiunea Moldovei, pentru o dezvoltare integrată pentru această zonă. Deci pentru aceste trei zone, teritorii – Valea Jiului, zona Moldovei, Roşia Montană – intenţia noastră este ca până la sfârşitul mandatului să vă propunem (…) abordări integrate de dezvoltare teritorială, care să pună împreună atât fonduri europene, cât şi resurse de la bugetul de stat pentru a vă putea finanţa proiectele. Şi sperăm ca de la aceste exemple în anii următori să se poată merge pe o astfel de abordare integrată şi în alte regiuni ale ţării”, le-a spus premierul Cioloş participanţilor la Forumul Administraţiei Publice Locale, citat de obiectiv.info.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.