Cinci premii pentru cursanții Clasei de Fotografie din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba

Cinci cursanți ai Clasei de Fotografie din cadrul Şcolii de Arte şi Meşteşuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba au fost premiaţi în această lună la Concursul Naţional de Artă Fotografică „Obiceiuri de iarnă” de la Cluj-Napoca. Concursul, ajuns în acest an la cea de-a VII-a ediție, a reunit concurenți din întreaga țară ale căror lucrări au fost încadrate în următoarele secţiuni: Portret, Peisaj, Reportaj, Natură statică, Eseu, Macrofotografie, Tradiţii şi obiceiuri, Imagini  prelucrate, Arhitectură, „Din lumea celor care nu cuvântă”.

În urma analizei lucrărilor, cinci cursanți ai Clasei de Fotografie din cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba au fost premiați la categoria „Tradiții și Obiceiuri”:

  • Vesa Ștefan – Premiul I;

  • Muntean Claudiu Ioan – Premiul III;

  • Decean Daniela Nicoleta – Mențiunea I;

  • Barbu Alexandra Ștefana – Mențiunea III;

  • Barna Carmen – Mențiunea II.

Cele cinci premii sunt o încununare a muncii depuse de cursanții Clasei de Fotografie și se adaugă celorlalte nominalizări sau distincții importante obținute în ultimul an. Atât cei cinci câștigători, cât şi ceilalţi cursanţi ai noştri merită felicitări pentru munca şi pasiunea pe care le-au pus în fiecare fotografie”, a spus Vasile Sârb, coordonatorul Clasei de Fotografie din cadrul Şcolii de Arte şi Meşteşuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj organizează de o bună perioadă de timp Concursul Naţional de Artă Fotografică „Obiceiuri de iarnă” pentru formarea şi dezvoltarea simţului estetic şi artistic al iubitorilor de artă fotografică şi pentru cunoaşterea şi promovarea valorilor culturale şi artistice în acest domeniu.

***

Clasa de Fotografie este una dintre clasele care funcţionează în cadrul Şcolii de Arte şi Meşteşuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba. Școala aniversează anul acesta 50 de ani de la înființare (1969), iar din 2007 funcționează ca serviciu în cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”. Școala de Arte și Meșteșuguri vine în întâmpinarea cererilor tot mai numeroase de formare continuă și se vrea a fi o pepinieră de specialiști pentru serviciile artistice din instituție, din județ și chiar de pe plan național și internațional. Printre disciplinele din cadrul școlii amintim: Canto – muzică ușoară, Muzică vocală tradițională, Pictură, Grafică, Design ambiental, Design vestimentar, Interpretare la tulnic, Pictură tradițională de icoane ,,Școala de Laz”, Instrumente de suflet, Pian, Orgă, Acordeon, Chitară, Artă fotografică și video, Actorie, Muzică de fanfară, Dansuri populare, Dansuri moderne, Dansuri de societate, Arta lemnului, Țesături tradiționale, Muzică religioasă și Pictură religioasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.