Câtă nedreptate!!! Cea mai mică pensie 400 lei iar cea mai mare aproape 30,000 de lei.

Cel mai mare cuantum al pensiei din sistemul public de stat este de 28.825 de lei şi este achitat unei persoane din Bucureşti, conform datelor furnizate de Casa Naţională de Pensii Publice, citat de obiectiv.info.

Conform CNPP, acestei pensii de 28.825 de lei i se aplică următoarele reţineri: 5,5% contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi 16% cota de impozit. Astfel, după aplicare acestor reţineri, pensia netă a fost de 23.090 de lei.

În ceea ce priveşte cel mai mic cuantum al pensiei, CNPP precizează că în sistemul public de pensii nu există cuantum sub 400 de lei. Instituţia menţionează faptul că, potrivit articolului 50 din Legea 339/2015 a bugetului de stat pe anul 2016, în acest an nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, este de 400 de lei.

De asemenea, datele CNPP arată că la data de 31 mai 2016 în sistemul public de pensii din România exista un număr de 5.100.799 de pensionari. Pensia medie este 885 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.