Căsătorie cu de-a sila, pusă în scenă de Skepsis. Duminică, în fața Muzeului Unirii

Programul de spectacole în aer liber din cadrul proiectului Stagiunea cu Skepsis 2016 continuă. Duminică, 17.07.2016, la ora 19.00, în faţa Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia compania de teatru Skepsis vă invită la comedia Căsătorie cu de-a sila, după Moliere.

Prezentată pentru prima oară în faţa Regelui Ludovic al XIV – lea, în 1664, această “comedie-mascaradă”, aşa cum o numea chiar autorul, prezintă publicului aventura prin care trece Sganarelle, nobil bătrân şi bogat, care doreşte să se însoare cu Dorimena, o fată mult mai tânără ca el. Pentru a reuşi, Sganarelle face mari eforturi, fiind decis să obţină ceea ce doreşte. Dincolo de ridicolul situaţiei, des întâlnite şi în zilele noastre de altfel, satira lui Moliere “arde” falsa intelectualitate şi atinge problema modului modului în care oamenii superficializează respectul, încrederea şi înţelegerea relaţiilor de prietenie.

Distribuţie: SGANARELLE– Viorel Cioflică; GÉRONIMO– Eugenio; DORIMENA– Olga Surd; ALCANTOR– Zoltan Zlaczki; LYCASTE – David Chismorie; PRIMA EGIPŢIANĂ– Liudmila Cioflică; A DOUA EGIPŢIANĂ– Valentina Niculescu; PANCRATIUS– Vinicius Moldovan; MARFURIUS– Lawrence Chismorie;

ALCIDAS– Bogdan Berar. Regia: Viorel Cioflică.

Proiectul Stagiunea cu Skepsis 2016 este desfăşurat în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2016, fiind un proiect de tineret şi bazându-se pe motivarea acestuia de a se implica în diversificarea ofertei cultural-artistice a oraşului şi de a participa activ la dezvoltarea vieţii socioculturale a comunităţii. Prin acest proiect Asociaţia Grupul Skepsis pregăteşte şi oferă publicului albaiulian o serie de spectacole de teatru şi divertisment. Stagiunea cu Skepsis include spectacole de sală dar şi un program de vară în care se prezentă publicului, gratuit, în aer liber, o serie de spectacole de stradă cu specific medieval şi clasic.

Parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia; Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia; Fundaţia “Inter-Art” Aiud; Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia; Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *