Bogăția schimburilor culturale înnobilează Aiudul. Comunicat

În perioada 29 iunie 2016 – 1 iulie 2016 se desfășoară la Centrul Cultural ”Liviu Rebreanu” din Aiud atelierele de teatru în limba franceză cu tineri elevi de la Colegiul Național ”Titu Maiorescu” din Aiud – coordonați de prof. Gabriela Gâlea și prof. Stîncel Diana, Liceul Tehnologic din Hida, jud. Sălaj – coordonați de prof. Daniela Ardelean și din Cusset, Franța, oraș înfrățit cu municipiul Aiud. Aceste activități fac parte din proiectul ”Nocturnele Zorii Zmeului” care se va derula la Castelul Bran în perioada 9 -15 iulie 2016. Compania Procédè Zèbre, ca urmare a unui parteneriat cu Institutul Francez București și Castelul Bran, vă propune 7 vizite spectacol realizate de către actori profesioniști și tinerii elevi români și francezi, în care se vor întâlni diverse și antrenante legende.

Atelierele de teatru de la Aiud sunt repetiții conduse de Arnaldo Ragni, actor profesionist din Italia, și Fabrice Dubusset, directorul artistic al companiei Procédè Zèbre pentru ca tinerii români și francezi să învețe să își asume spațiul scenic, jocul actoricesc și mișcările scenice.

Dacă doriți să vedeți o mică parte din munca noastră, vă invităm la o reprezentație publică, vineri, 1 iulie 2016, în interiorul Colegiului Național ”Bethlen Gabor” Aiud, de la ora 19.

Clarissa Maninetti – reprezentant comunicare Compania Procédè Zèbre

Birou Comunicare şi Relaţii Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *