BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „LUCIAN BLAGA” ALBA PESTE HOTARE

O nouă pagină de istorie culturală a fost scrisă pentru comunitatea județului Alba la sfârșitul săptămânii trecute, prin participarea reprezentanților Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba la Simpozionul Internațional „Banatul – istorie și multiculturalitate”, ediția a XXIII-a, desfășurat în perioada 22-24 iunie 2018 la Zrenianin (Serbia). Simpozionul s-a desfășurat sub autoritatea Guvernului Provincial al Voivodinei și Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Republica Serbia. Organizatorii acestei ediții au fost: Societatea/Fundația/Română de Etnografie și Folclor din Voivodina, Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, Academia Română – Filiala Timișoara în colaborare cu Muzeul Voivodinei, Novi Sad.

La invitația Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, la aceste manifestări culturale au participat managerul bibliotecii, domnul Silvan Theodor Stâncel și doamna Felicia Colda, bibliotecar. Cu acest prilej au fost atinse mai multe obiective dintr-o serie de proiecte propuse prin Proiectul de management al instituției, și anume, 7.6 Biblioteca „Lucian Blaga” peste hotare în conexiune cu 7.5. Parteneriate, 2.2. Donații, 4.9 Lansări de carte, 5.9 Publicațiile Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

A fost semnat primul parteneriat cultural internațional între Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina într-un cadru festiv la care au participat reprezentanți ai autorității din Zrenianin, invitați din Serbia, România, Croația, Muntenegru și Statele Unite ale Americii. Acest parteneriat cultural semnat în Republica Serbia constituie un pas important pentru dezvoltarea instituțională și culturală, pe plan internațional, a bibliotecii județene și, implicit, a județului Alba.

În deschiderea manifestărilor simpozionului, domnul Silvan Theodor Stâncel, manager al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, a adresat un mesaj de salut al Consiliului Județean Alba și al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba subliniind importanța colaborării interinstituționale și a schimburilor culturale. A urmat prezentarea volumelor apărute sub egida Consiliului Județean Alba și a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, în cadrul programului de cercetare și valorificare a patrimoniului cultural al județului Alba: Antologie de texte literare pentru copii , Corespondențe culturale: scrisorile lui Ion Lăncrănjan aflate în colecția bibliofilului I.C. Rogojanu, Valer Butură, Etnografie din Transilvania, vol. 1, prezentare realizată de Silvan Stâncel și Felicia Colda.

Lucrările Simpozionului Internațional „Banatul – istorie și multiculturalitate”, ediția a XXIII-a, s-au desfășurat pe cinci secțiuni: Secțiunea I: Centenar 1918. Premise și consecințe; Secțiunea a II-a: Literatură și memorialistică; Secțiunea a III-a: Biserica, presa și școala; Secțiunea a IV-a: Cultura de la tradiție la perspective; Secțiunea a V-a: Patrimoniu, etnografie, turism.

Organizatorii și participanții și-au îndreptat atenția spre delegația județului Alba, un loc special în prezidiul simpozionului fiind rezervat Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba pe toată durata lucrărilor în plen, iar în spațiul destinat dezbaterilor și dialogului s-au exprimat numeroase dorințe de a veni la Alba Iulia cu proiecte culturale, schimburi de experiență ori în scopul cercetării și documentării. Domnul Silvan Stâncel a acordat un interviu pentru Radio Televiziunea Sârbă având ca temă participarea delegației române la lucrările Simpozionului Științific Internațional „Banatul – istorie și multiculturalitate”, ediția a XXIII-a, 2018.

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba a făcut și o donație de carte care va fi găzduită de către Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina constând în 39 de volume (12 titluri) – cărți apărute cu sprijinul Consiliului Județean Alba și primite din partea autorilor din județul Alba.

Ne propunem ca pe viitor, în măsura posibilităților, să intensificăm relațiile culturale cu comunitățile românești din diaspora dezvoltând activități culturale specifice.

Biblioteca este un pilon esențial în sfera culturii, sprijinirea comunităților românești din diasporă prin diverse evenimente culturale: expoziții, lansări de volume, donații, schimburi de experiență, constituind o formă de promovare a patrimoniului cultural local, regional și național în lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.