Aripi de culoare la Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba. Galerie foto

Vineri 14 septembrie 2018, Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba a găzduit expoziția de artă ,,Aripi de culoare” , un eveniment ce vine în mod fericit să dea culoare cărții și serviciilor de bibliotecă. Întregul eveniment a fost gândit ca o întâlnire de suflet între pictorița de doar 13 ani, Diana Todoran, care și-a deschis sufletul larg în fața celor prezenți dăruindu-le o minunată călătorie printre gândurile ei expuse în tablouri și versuri.

Vernisajul expoziției a fost deschis de Silvan Stâncel, managerul Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba, gazda acestui eveniment, care a lăudat curajul Dianei Todoran de a ieși în public cu o expoziție de pictură și poezie de talie profesionistă. Despre harul Dianei și valoarea lucrărilor expuse a vorbit doamna Laurenția Stoia, profesor de arte plastice, care a format de-a lungul timpului numeroase generații de pictori ce au făcut din pasiunea de a picta o adevărată profesie.

Ideea ca prima expoziție a Dianei să se petreacă în bibliotecă a pornit de la un eveniment public cu cartea iar firul poveștii de la idee la eveniment a fost depănat cu măiestrie de către bibliotecara Felicia Colda care a rezumat foarte frumos această întâmplare ca fiind o întâlnire între carte, arte și prieteni, căci cartea a adus-o pe Diana în bibliotecă, arta a readus-o la bibliotecă într-o altă perspectivă iar familia și prietenii i-au fost alături la primul ei vernisaj. Ultimul cuvânt în prezentarea Dianei și a expoziției nu putea să-l aibe decât cea care o cunoaște cel mai bine, mama Dianei, doamna Mihaela Todoran care extrem de emoționată a făcut un parcurs prin timp al drumului Dianei, pe aripi de culoare și versuri. De asemenea, domnia sa ne-a mărturisit că întregul eveniment găzduit de Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba a fost un cadou oferit Dianei. Doamna Todoran a mulțumit pentru sprijinul acordat atât colectivului bibliotecii, domnului manager personal cât și celor două profesoare ce au îndrumat pașii tinerei artiste în tainele artelor plastice.

Elevă în clasa a VII-a la Școala ,,Sfântul Iosif” din Alba Iulia, Diana Todoran frecventează cursurile cercului de pictură coordonat de profesoarele Laurenția Stoia și Ana Jilinschi reușind în scurt timp să-și realizeze un bogat portofoliu de lucrări de artă plastică. Alături de lucrările de artă plastică, Diana le-a oferit celor prezenți un cadou inedit: răvașe cu versuri semnate de ea, un talent dobândit de la bunicul ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.