500 de sebeşeni au sărbătorit Unirea Mică

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită, la Sebeş, printr-un spectacol folcloric găzduit de Centrul Cultural „Lucian Blaga”, marţi, 24 Ianuarie 2017, începând cu ora 18,00. La eveniment au participat peste 500 de locuitori ai Sebeşului, care au răspuns iniţiativei lansate de autorităţile locale.

Invitaţi speciali, din Republica Moldova, din Străşeni, oraşul înfrăţit cu Municipiul Sebeş, au fost Ansamblul etnofolcloric „Ştefan Vodă” şi Maria Stoianov, care au susţinut un recital de excepţie, remarcându-se prin virtuozitatea cu care au cântat la instrumente autentice, arhaice, pe care le-au prezentat cu mare har publicului spectator.

Pe afişul evenimentului s-au regăsit, de asemenea: Grupul vocal „Felician Fărcaşiu”, instructor: Adina Hada, Fluieraşii de la Şugag, coordonator: Vasile Duvlea şi Ansamblul „Stejarul” Sebeşel, coordonator: Ioan Sas.

Intrarea a fost liberă.

La finalul evenimentului, întreaga asistenţă, alături de artişti şi de primarul Dorin Nistor, şi-au dat mâinile într-o horă simbolică, pe platoul din faţa Centrului Cultural „Lucian Blaga”, marcând şi la Sebeş tradiţia celor 158 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare,

                                       Primăria Municipiului Sebeş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *