4 Mai: Multi-premiatul documentar „Varză, cartofi și alți demoni” va fi proiectat la Casa Forum

Forum Apulum vă invită la un nou sezon KineDok powered by One World Romania.

Pe 4 mai 2018 începe cea de-a IV-a ediție a programului european KineDok powered by One World Romania cu multi-premiatul documentar „Varză, cartofi și alți demoni” ce va fi proiectat la Casa Forum de la orele 20:00.

După proiecția filmului, vor fi discuții pe tema documentarului cu colegul nostru Vlad Sover și cu Florian Hada (Plante Aromatice Florian Hada).

KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 7 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria și România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film.

Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 7 țări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.

Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecțiile fiind sub formă de cineclub și desfășurându-se pe tot parcursul anului în spații cât mai accesibile.

Publicul are ocazia să vadă o selecție deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obișnuite și la care altfel nu ar avea acces.

Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experiența pasivă a sălii tradiționale de cinema, organizând după proiecțiile de film, dezbateri captivante între public și diverși invitați locali și internaționali.

Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuții cu regizori, protagoniști și specialiști din diferite domenii, și să rămână astfel conectat nu doar la actualitatea românească ci și la evenimente curente de natură culturală, socială și politică din întreaga lume.

*Varză, cartofi și alți demoni / Cabbage, Potatoes and other Demons
Șerban Georgescu | România| 2016 | 60 minute|

Synopsis (RO): După ce cumpăra o tonă de varză pentru echivalentul a 20 de euro, regizorul Șerban Georgescu decide să exploreze dinamica paradoxală a agriculturii românești practicate în satul Lungulețu. Acolo, 1000 de mici fermieri, cu tot atâtea tractoare, produc anual aproximativ 100 000 de tone de varză și cartofi pe care nu reușesc să le vândă ulterior: la finele anului, fermierii se descoperă, unul lângă altul, în piață,înconjurați de grămezi de produse pentru care scad progresiv prețurile, până ce ies în pierdere.

Aventura documentară a lui Georgescu – care amintește, ca abordare, de Super Size Me al lui Morgan Spurlock – se desfășoară timp de un an la Lungulețu, unde regizorul devine agricultor pentru a înțelege rădăcinile crizei. Răspunsul, articulat creativ pe o combinație de imagine contemporană și de arhivă, revelează conexiunea dintre criza actuală și experiența trecută a colectivizărilor forțate, care au creat o suspiciune reziduală a agricultorilor pentru munca în cooperativă, făcându-i să continue să lucreze individual în contextul unei piețe în care asocierea este esențială.

ORGANIZATOR NAŢIONAL: Asociația One World Romania
ONLINE: oneworld.ro | kinedok.net
PARTENERI: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Budoku (Ungaria), ReStart (Croația), Bergen International Film Festival ( Norvegia), Activist 38 (Bulgaria)
CU SPRIJINUL: Centrul Național al Cinematografiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.