27 aprilie – 1 mai : Festivalul Roman Apulum – “Începuturile”

Cel mai mare festival al Daciei Romane va anunța primăvara în orașul nostru, Alba Iulia, în mai puțin de patru luni.

Festivalul Roman Apulum – “Începuturile”, ediția a 6-a, între 27 aprilie și 1 mai 2018 într-o confruntare epică între romani și daci.

Tema principală va fi numită “Începuturile”, deoarece anul 2018 este special pentru noi: sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire (1918-2018).

Istoria oraşului Alba Iulia începe cu construirea castrului Legiunii a XIII-a Gemina după încheierea războaielor daco-romane.

În perioada de maximă înflorire, centrul urban Apulum era cel mai însemnat oraş din Dacia romană, având o populaţie estimată la 30.000-35.000 de locuitori.

Urme ale acestei glorioase civilizaţii sunt astăzi întâlnite pe întreaga suprafaţă a oraşului.

Programul generos al evenimentului invită publicul la spectacole inedite pentru albaiulieni (şi nu numai), constând în parade şi ceremonii, lupte de gladiatori, lupte de pankration, bătălii între daci şi romani, prezentări de tehnici şi tactici militare, ateliere interactive de olărit, metalurgie, gastronomie, tir cu arcul, lupte etc.

Festivalul Roman Apulum este o marcă a Primăriei municipiului Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *