Fluierașii din Șugag, a câștigat etapa de duminică a Festivalului concurs „Cultură pentru Cultură”

Fluierașii din Șugag, grup instrumental care păstrează vie tradiția cântecului din fluier, a câștigat, duminică, etapa Festivalului concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, etapă organizată la Loman și dedicată soliștilor instrumentiști și grupurilor instrumentale tradiționale din județul Alba. Premiul pentru cel mai bun solist instrumentist al județului Alba în anul 2019 a revenit lui Dumitru Cernat, interpret la fluier din comuna Șugag.

Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, eveniment cultural unic în Europa, a cuprins, duminică, 7 iulie 2019, la Loman, cea de-a IV- a etapă dedicată secțiunilor soliști instrumentiști și grupurile instrumentale tradiționale din județul Alba, cât și gastronomiei și gospodăriei tradițională.

Manifestările au cuprins concursul la cele două secțiuni (soliști instrumentiști și grupuri instrumentale tradiționale din județul Alba), urmat apoi de prezentarea gospodăriei și gastronomiei tradiționale, secțiune în cadrul căreia comunele din zonă și-au prezentat cele mai gustoase preparate gastronomice tradiționale și au reconstituit interiorul unei gospodării specifice. Comunitățile înscrise la această etapă au fost Pianu, Săsciori, Vințu de Jos și Cut la secțiunea gastronomie și gospodărie tradițională; Vințu de Jos, Ighiu, Horea, Bucium, Stremț, Galda de Jos, Sâncel, Zlatna, Meteș, Avram Iancu, Hopârta, Ighiu, Săsciori, Vințu de Jos, Cut, Șugag și Scărișoara la secțiunile soliști instrumentiști/grupuri instrumentale tradiționale din Județul Alba.

Jurizarea a fost realizată de personalități importante din domeniul folclorului tradițional respectiv Gheorghița Nicolae, producător al emisiunii TEZAUR FOLCLORIC, Televiziunea Română – președintele juriului, Doina Ișfănoni, cercetător etnolog, istoric de artă – Muzeul Național al Satului ,,Dimitrie Gusti” București, Corneliu Bucur, cercetător științific, președinte Academia Artelor Tradiționale din România, Ioan Haplea, etnomuzicolog, profesor universitar doctor Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.

Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” este un proiect cultural unic în Europa care își propune să promoveze valorile, obiceiurile, gastronomia și tradițiile autentice ale Albei. Evenimentul a ajuns în acest an la cea de-a XIV-a ediție și inițial a debutat ca o întrecere culturală între comunitățile rurale din Alba pentru un premiu în bani prin care își putea reabilita căminele culturale. Festivalul este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, iar etapa de la Loman a fost organizată în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Săsciori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *