23 de cadre didactice și cercetători din întreaga lume participă la CLIE-2019

Facultatea de Istorie și Filologie a Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Departamentul de Filologie – Centrul de Cercetare și Inovare în Educația Lingvistică (CIEL), alături de universități partenere din Uniunea Europeană și Balcanii de Vest, organizează, în perioada 4-6 iulie 2019, conferința internațională CLIE-2019 (The Conference on Linguistic and Intercultural Education) pe tema educației lingvistice și interculturale. Conferința reprezintă un forum de dezbateri academice și o platformă de diseminare a rezultatelor cercetărilor celor mai inovatoare din sfera legăturii indisolubile dintre limbă și cultură, a necesității înțelegerii și acceptării diversității și alterității la nivel global.

La eveniment vor participa 23 de cadre didactice și cercetători din Arabia Saudită, Bosnia și Herțegovina, Canada, Coreea de Sud, Croația, Emiratele Arabe Unite, Franța, Italia, Portugalia, Singapore, Spania, Suedia, Sultanatul Oman, Thailanda, Tanzania, Ungaria, precum și 22 de participanți din 7 universități din România. Deschiderea va avea loc joi, 4 iulie, la ora 9.00, în Sala Senatului UAB, Palatul Apor.

În cadrul conferinței va fi organizată o secțiune specială pentru studenți, „UAB students translate”, unde aceștia își vor prezenta rezultatele cercetărilor în domeniul traductologiei.

În cadrul conferinței va avea loc și un eveniment editorial, unde vor fi prezentate cărți ale membrilor Departamentului de Filologie al UAB. Prezentarea de carte va fi organizată în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Ansamblul Flori de mai din Rădești și va avea loc vineri, 5 iulie, ora 16.00 la Centrul Cultural Castel Sâncrai, județul Alba.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *