Blaj: Un tron arhieresc din „gratiile închisorilor” pentru Papa Francisc


Pentru Liturghia de Beatificare a celor șapte Episcopi greco-catolici martiri în timpul regimului comunist din România, pe care Sanctitatea Sa Papa Francisc o va oficia pe Câmpia Libertății din Blaj în data de 2 iunie 2019, s-a construit un tron arhieresc cu puternice semnificații spirituale și simbolice.

Tronul pe care va sta Sfântul Părinte este din lemn autentic, cules din arhitectura pușcăriilor de la Sighet și Gherla, iar designul face trimitere la calvarul detenției, la suferința și la moartea pentru Hristos.

Elementele alese pentru realizarea tronului arhieresc pe care va sta Papa Francisc pe Câmpia Libertății au fost atent selectate, pentru a obține o îmbinare elegantă de contrasturi de culoare, texturi și forme ce dau naștere unei piese deosebite, care are la bază semnificații profunde:

Lemnul patinat: a fost patinat nu doar de trecerea timpului, ci și de vibrația supliciului, martor al suferinței din temniță, al morții și al jertfei. Acest lemn autentic a fost cules din arhitectura pușcăriilor de la Sighet si Gherla, locuri în care s-a produs martiriul celor 7 episcopi greco-catolici;

Lemnul de stejar autohton: puternic, nobil si statornic, cu finisaj în tonuri și culori moderne, este completat de un luciu evident, ce simbolizează credința vie de astăzi și dintotdeauna;

Metalul nobil – aurul: material prețios (a fost dăruit de cei trei magi, alături de smirnă și de tămâie, cu ocazia Nașterii Mântuitorului) care reprezintă omagiul și închinarea în fața lui Dumnezeu;

⁃ Catifeaua albă: reprezintă puritatea cugetului și a simțirii creștine, având rolul de veșmânt al speranței pe care credința ne-o oferă mereu.

Aceste materiale se compun în structuri minimalist-rigidide, austere, ce fac trimitere la calvarul detenției, la suferința și la moartea pentru Hristos, dar și la credința creștină neatinsă. Constructiv, sunt folosite volume-module-forme ce se dimensionează riguros ca multiplu sau subdiviziune ale cifrei 7 (ca unitate de măsura în cm), în amintirea celor șapte episcopi, dar si a lucrării primordiale a lui Dumnezeu, în ceea ce privește dimensiunea reperelor care alcătuiesc structura vizibilă și portantă a sezutului și spătarului.

Privit din lateral, brațul tronului arhieresc reprezintă o sugestie abstractă, care ne trimite cu gândul la geamul-vizor cu gratii (tot în număr de 7), prin care spiritul caută libertatea și speranța, îl caută și îl întâlnește pe Dumnezeu.

Tronul arhieresc pe care va sta Papa Francisc pe Câmpia Libertății a fost construit de Andu Mărginean, originar din Sibiu, absolvent al Universității de Artă București, artist vizual și designer cu o experiență de peste 18 ani în designul de interior și designul de obiect. Compania sa funcționează în Sibiu și are în portofoliu numeroase și importante proiecte în domeniul hotelier și rezidențial, pe întreg teritoriul României. A lucrat pentru branduri precum Hilton, Ramada, Golden Tulip și pentru numeroase branduri autohtone din domeniul ospitalității. Creează pentru importante firme producătoare de mobilier din România și din Italia. Tronul arhieresc de la Blaj al Papei Francisc a fost realizat la fabrica Tehnolemn din Sibiu.

pr. Cristian Barta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *