70 de muzicieni din 12 țări pe scena Sibiu Jazz Festival: peste 1.000 de minute de muzică bună

Sibiu, miercuri 15 mai 2019 – Mâine seară, Sibiu Jazz Festival își va deschide porțile pentru a 49-a ediție, una dintre cele mai cosmopolite de până acum: 70 de muzicieni din 12 țări (Belgia, Polonia, Luxemburg, Franța, Ungaria, Spania, Israel, Austria, Norvegia, Suedia, Cuba și România) vor urca pe scenă în cele patru zile de festival. Audiența se va bucura de peste 1.000 de minute de muzică bună, asigurată de 11 trupe care abordează stiluri diferite care se vor completa armonic.

Anul acesta, festivalul se adresează tuturor simțurilor, deoarece, așa cum interpretarea artiștilor va bucura auzul celor prezenți, cele 14 truck-uri de street food campate în Piața Mare vor bucura papilele gustative ale spectatorilor cu produse pentru toate gusturile: de la paste, burgeri, pizza și clătite la spumante și ciocolată. Astfel, Sibiu Jazz Festival 2019 devine o experiență senzorială completă, desfășurată sub sloganul „Jazz Feel It!”.

Și vremea ar putea ține cu organizatorii: începând de vineri, ploile ar putea deveni mai izolate și mai rare.
„Iubitorii de jazz nu vor fi deranjați dacă vremea de afară va fi uneori mai puțin favorabilă, condițiile de audiție fiind impecabile. Ne-am obișnuit spectatorii cu un nivel pe care îl vom păstra și la ediția de anul acesta”, spune Simona Adina Maxim, directorul executiv al festivalului.

Locații și program

Concertele din cadrul festivalului și evenimentele conexe se vor desfășura în mai multe locații: Piața Mare din Sibiu, zona din fața Muzeului Brukenthal, Biserica Reformată, Mango – The Bar și Conacul Maria Theresa (Orlat).

Programul Sibiu Jazz Festival 2019
Joi 16 mai, Mango – The Bar
Deschidere: 19:00 Broes (Belgia), cu sprijinul Flanders State of Art
23:00 After Party

Vineri 17 mai
16:00 Jazz for Kids
17:00 Marcin Pater Trio (Polonia), cu sprijinul Institutului Polonez
19:00 Jeff Herr Corporation (Luxemburg / Franța), cu sprijinul Music LX – Luxembourg Export Office
19:00 Rakasz Gergely, „Lords of the Organ III” (Ungaria), Biserica Reformată, str. Mitropoliei nr. 9, cu sprijinul Centrului Cultural Maghiar Sibiu – în afara programului oficial
21:00 Sergio de Lope Quintet (Spania), cu sprijinul Instituto Cervantes
23:00 After Party, Mango – The Bar

Sâmbătă 18 mai
13:00 Jazz Café Concert la Conacul Maria Theresa (Orlat) – în afara programului oficial
16:00 Adi Bărar Band (România)
19:00 Shalosh (Israel), cu sprijinul Ambasadei Statului Israel în România
20:30 Cristian Soleanu Quintet (România)
22:00 Jazzodrom (Austria), cu sprijinul Forumului Cultural Austriac
23:00 After Party, Mango – The Bar

Duminică 19 mai
16:00 Jazz for Kids
19:00 Electrocutango (Norvegia / Suedia), cu sprijinul Arts Council Norway
21:00 Conexión Cubana (Cuba), cu sprijinul Ambasadei Cubei în România
Sibiu Jazz Festival este un eveniment organizat de Fundația Sibiu Jazz Festival, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Institutului Cultural Român. Este cel mai vechi festival de profil din România și unul dintre cele mai longevive din Europa Centrală și de Est, cu o existență neîntreruptă de aproape 50 de ani. De-a lungul anilor, festivalul a prilejuit întâlnirea iubitorilor de jazz din România cu nume de primă mărime ale genului precum Jan Garbarek, Dee Dee Bridgewater, Jeanne Lee, Bill Evans, Archie Shepp și Arturo Sandoval.

Ediția 2019 a Sibiu Jazz Festival este de asemenea susținută prin sponsorizări oferite de Raiffeisen Bank, Sobis, Restaurant Hermania, Iony, Ambient, Aria, Wine Not, Tarom.

Parteneri: Europe Jazz Network, Centrul Cultural Maghiar Sibiu, Forumul Cultural Austriac, Instituto Cervantes, Ambasada Statului Israel, Music LX – Luxembourg Export Office, Flanders State of Art, Institutul Polonez, Ambasada Cubei, Casa de Cultură a Studenților Sibiu Parteneri media: Zile și Nopți, Rock FM, HD Zeitung, Mesagerul de Sibiu, IVB Media, MediaTrust, Life.ro, New Money

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *