„Icoana, Lumină în suflet de copil” – Salon de artă plastică religioasă la Alba Iulia


Centrul de Cultură „Augustin Bena” organizează în această perioadă „Salonul de artă plastică religioasă”, eveniment care cuprinde o serie de expoziții cu lucrări realizate de cursanți ai unor clase, ateliere sau centre culturale din județul Alba.

Salonul este intitulat „Icoana, Lumină în suflet de copil” și este găzduit de Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia în perioada 18 aprilie – 6 mai 2019. Vernisajul expozițiilor a avut loc astăzi, 18 aprilie 2019, începând cu ora 15,00, fiind însoțit de momente de pricesne și cântece religioase interpretate de Leontina Fărcaș și „Mugurii de tezaur” și clasa de muzică religioasă din cadrul Școlii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

„Icoana este mai mult decât un obiect de artă sacră, este un simbol prețuit și iubit de fiecare român. În Postul Sfintelor Paști organizăm acest salon expozițional care reunește numeroase lucrări cu tematică religioasă și sperăm să încânte sufletele tuturor celor care iubesc arta sacră. Sunt lucrări realizate de tineri artiști care pot fi admirate până la începutul lunii mai în spațiile expoziționale ale Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

Salonul de artă plastică religioasă „Icoana, Lumină în suflet de copil” va cuprinde o serie de expoziții cu lucrări realizate de cursanți ai unor clase, ateliere sau centre culturale din județul Alba, respectiv:

  • Atelierele MUSEIKON junior – Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” Alba Iulia
  • Centrul Cultural Catehetic „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Alba Iulia
  • Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Ioan Valahul” Cut
  • Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Nicolae” – Parohia Micești
  • Centrul Cultural Catehetic „Arhimandrit Serafim Popescu” Totoi
  • Centrul Cultural Catehetic „Sfântul Mina” Alba Iulia
  • Colegiul Național „Dionisie Pop Marțian” Alba Iulia:
  • Cercul de Folclor „Dor Străbun”
  • Cercul de pictură pe sticlă „Sfântul Ioan Botezătorul”
  • Cercul de tradiții și produse hand-made
  • Centrul de Cultură „Augustin Bena” – Școala de Arte și Meșteșuguri
  • Clasa de pictură religioasă Laz
  • Clasa de pictură icoane pe lemn Alba Iulia
  • Clasa de artă decorativă Teleac
  • Clasa de pictură religioasă Vinerea

Salonul de artă plastică religioasă „Icoana, Lumină în suflet de copil” este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena” în parteneriatcu Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *